„Traseistele ar fi campioane olimpice”

„Traseistele ar fi campioane olimpice
  • Publicat:
  • Actualizat:

Una dintre discuțiile halucinante dintre Râșniță și handbaliste a pus sportul românesc pe jar. „Canotoarele și gimnastele sunt puternice pentru că înghit hormoni masculini… Sperma nu iese la controlul doping”, le-ar fi spus Râșniță elevelor sale.

Sugestia era clară. La fel și reacția unor mari nume din sport. „E incredibil ce spune acest antrenor! A venit el vreodată la canotaj și la gimnastică să vadă metodele de pregătire? Ă‚sta e un obsedat sexual. Dacă se dovedește că așa a spus, și le cred pe fete, pentru că nu a fost acuzat de una singură, ci de șase-șapte, atunci n-are ce să mai caute în sport. Demiterea lui ar fi o decizie prea blândă”, spune furioasă cvintupla campioană olimpică la canotaj, Elisabeta Lipă.

Comandantul clubului Dinamo a găsit și un exemplu concludent pentru a combate inepțiile lui Râșniță: „Dacă ar fi așa cum spune el, tipele de pe centură, așa-numitele traseiste, ar fi toate campioane olimpice. Să le pună în barcă și pe aparate și n-ar mai fi probleme… E grav. Astfel de oameni fac rău întregului sport românesc. Cum să-și mai lase părinții fetele la loturi când aud așa ceva?”.

Între legendă și păcăleală

Una dintre discuțiile halucinante dintre Râșniță și handbaliste a readus în atenție o legendă care a circulat cândva în relație cu sportul est-german.

„Canotoarele și gimnastele sunt puternice pentru că înghit hormoni masculini… Sperma nu iese la controlul doping”, le-ar fi spus Râșniță elevelor sale. Cu alte cuvinte, testosteronul (principalul hormon masculin, cel responsabil, între altele, cu creșterea masei musculare) poate fi luat pe cale naturală fără să iasă la doping. Un reputat doctor român a ținut să lămurească această dilemă. „Este o prostie. În spermă se găsește o cantitate infimă de testosteron. Apoi, ținând cont de felul în care ajunge în organism, e puțin probabil să fie absorbit chiar și acel procent. Deci, rezultat zero. E vorba, mai degrabă, de un efect Placebo. Sau o perversiune din partea unora, care se folosesc de astfel de legende pentru a păcăli sportivele”.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×